Coșul este gol

Manager Calitate

Manager Calitate

Căutăm o persoană responsabilă de creșterea nivelului de satisfacție al clienților vis-a-vis de produsele și serviciile Metamob
și de coordonarea și controlul implementării, funcționării și menținerii Sistemului de Management al Calității la nivel de companie.


 

Aplică DOAR DACĂ:

  1. Deţii abilităţi de comunicare și negociere, persuasiune, gândire strategică, capacitate de analiză şi sinteză, organizare şi planificare, spirit antreprenorial şi simţ comercial, orientare către rezultate, putere de convingere.
  2. Ai cunoştinţe de operare MS Office, Google Suite.
  3. Ai experiență în domeniul Managementul Calității de minimum 1 an.
  4. Ai experiență în câmpul muncii de minimum 5 ani.

Constituie avantaj cunoașterea și experiența în implementarea culturii Kaizen, sistemului de mediu ISO, 5S, Lean Manufacturing, Six Sigma.

 

Află care vor fi principalele tale responsabilități în echipa noastră:

  • Creșterea nivelului de satisfacție al clienților vis-a-vis de produsele și serviciile Metamob.
  • Coordonarea și controlul implementării, funcționării și menținerii Sistemului de Management al Calității la nivel de companie
  • Cunoaşterea şi respectarea prevederilor Sistemului de Management al Calităţii.
  • Asigurarea elaborării, implementării, funcţionării şi menţinerii Sistemului de Management al Calităţii.
  • Elaborarea și implementarea politicii în domeniul calității.
  • Asigurarea că procesele necesare sistemului de management al calităţii sunt stabilite, implementate şi menţinute.
  • Educarea, instruirea și motivarea personalului în direcția calității muncii depuse.
  • Promovarea unui comportament direcționat către conştientizarea cerinţelor clientului.
  • Participarea la şedinţele de analiză efectuate de către management şi documentarea rezultatelor acestora.
  • Informarea conducerii despre performanţa Sistemului de Management al Calităţii.
  • Raportarea către conducere cu privire la funcţionarea sistemului de management al calităţii şi despre orice necesitate de îmbunătăţire.
  • Coordonarea şi participarea la activităţile legate de audituri interne ale calităţii.
  • Elaborarea documentelor interne ale Sistemului de Management al Calităţii şi gestionarea acestora.
  • Propunerea de măsuri pentru atingerea obiectivelor definite prin strategia şi politica de calitate.
  • Identificarea necesităţile de îmbunătăţire şi instruire în domeniul SMC pentru personalul firmei.
  • Instruirea personalului dacă este necesar.
  • Inițierea şi urmărirea modului de efectuare al acţiunilor preventive legate de Sistemul Managementului al Calităţii.
  • Gestionarea şi înaintarea unor rezolvări / acţiuni corective / acțiuni de prevenție a reclamaţiilor / neconformităţi reale sau potenţiale.
  • Prevenirea apariției problemelor de calitate prin instruirea angajaților și / sau modificarea procesului tehnologic dacă este cazul.
  • Dezvoltarea sistemelor de control pe fluxul de producție.
  • Asigurarea consultanței în achiziționarea sistemelor de control.
  • Efectuarea controlului tehnic de conformitate la recepție, pe flux și la final.
  • Verificarea condițiile de manipulare și transport a produselor aprovizionate în vederea eliminării cazurilor de abateri.
  • Controlarea modului de depozitare și de conservare a materiilor prime și a produselor finite.
  • Identificarea și izolarea cu maximă operativitate a  neconformitățile apărute la fiecare fază a procesului tehnologic.
  • Întocmirea notelor de neconformitate.
  • Respingerea produselor neconforme în toate fazele de fabricație și să urmărirea cauzelor ca acestea să fie rezolvate în conformitate cu procedurile specifice de tratare a neconformităților.
  • Urmărirea ca derogările față de cerințele specificate să fie folosite numai în mod excepțional și în condițiile limitării pentru o anumită cantitate sau perioadă de timp.
  • Emiterea documentele care atestă calitatea produselor.
  • Participarea la ședințele de analiză a neconformităților.
  • Propunerea unor măsuri de rezolvare a neconformităților.
  • Admiterea sau respingerea produsele inspectate.
  • Participarea la rezolvarea cu maximă operativitate a reclamațiilor apărute de la clienți.
  • Efectuarea supravegherii tehnice a Echipamentelor și Mijloacelor de Măsurare din cadrul societății.
  • Verificarea calibrele care servesc la etalonarea Echipamentelor și Mijloacelor de Măsurare.
  • Evidența globală a Echipamentelor și Mijloacelor de Măsurare.

 

Cum esti tu in mod natural?

  • Comunici eficient.
  • Ești atent la detalii.
  • Calitatea este un aspect primordial pentru tine în toate domeniile vieții.
  • Ești optimist din fire și gândești în ansamblu.
  • Ești o persoană conștientă de faptul că orice sarcină de serviciu are un termen de finalizare și consideri că ești capabil să te încadrezi în timpii de lucru.
  • Îți dorești să lucrezi într-o companie în continuă dezvoltare.
  • Ești deschis la învățarea de noi deprinderi în domeniu şi iei parte cu plăcere la training-uri.
  • Ești dornic să îți îmbogățești cunoștințele ori de câte ori ai ocazia.
  • Ai un stil de viață sănătos.

 

De ce ar fi o oportunitate pentru viitorul tău să lucrăm împreună?

  • Vei avea posibilitatea să implementezi proiectele pe care le consideri valoroase pentru companie, pentru că una dintre valorile noastre este dezvoltarea personală și profesională continuă.
  • Îți vei pune amprenta în dezvoltarea companiei.
  • Vei avea libertatea și responsabilitatea deciziilor luate, ceea ce te va ajuta să-ți dezvolți gândirea critică și abilitatea de a lua decizii.
  • Vei avea un program flexibil, adaptat nevoilor personale sau familiale și posibilitate de telemuncă.
  • Vei descoperi o industrie nouă.
  • Vei beneficia de un mediu în care sa îți poți dezvolta în continuare un Stil de Viață Sănătos, compania având propria Sală de Fitness utilată și de activități care să ajute în acest sens.
  • Vei avea posibilitatea de dezvoltare personală și profesională.
  • Te vei bucura de stabilitatea locului de muncă.
  • Vei avea transportul asigurat sau decontarea contravalorii unui abonament de autobuz.
  • Vei beneficia de tichete de masă și de asigurare de accidente 24/24 în România şi UE.
  • Vei beneficia de bilete reduse la Aquastar, pachetul incluzând zona de piscine interioare/exterioare, sauna şi zona de vestiare.
  • Vei avea acces gratuit la biblioteca fizică şi virtuală Metamob.

 

aplică acum


echipa metamob 1

Echipa Metamob

Ne mândrim cu o echipa loială și cu colegi care au avansat an după an, în joburi diferite. O carieră în Metamob înseamnă o carieră în vânzări, producție, financiar, resurse umane...și nu numai. Poate acum nu avem un job în domeniul tău.

Atunci trimite-ne CV-ul tău și câteva propoziții, de ce ai vrea să te alături echipei noastre.
Și te contactăm pentru un interviu.


Valorile firmei

integritate

Integritate
Acționăm cu integritate,
suntem onești

Suntem cinstiți cu colegii, clienții, furnizorii și cu persoanele din jurul nostru
Suntem onești, deschiși și întotdeauna facem lucrurile așa cum trebuie
Ne păstrăm obiectivitatea în orice interacțiune
Ne ținem de cuvânt și reacționăm față de comportamente lipsite de etică și profesionalism
Promitem doar ceea ce putem oferi
Acționăm cu integritate și facem ceea ce este corect, nu ușor

muncă în echipă

Muncă în echipă
Colaborarea este esenţială,
pentru succes

Credem în puterea lucrului în echipă, cooperăm cu orice ocazie
Credem în oamenii noștri, investim în ei și ii ajutăm să se dezvolte
Încurajăm și recunoaștem munca în echipă, susținerea reciprocă a eforturilor în cadrul echipei, disponibilitatea angajaților noștri de a colabora și de a acorda sprijin necondiționat colegilor care îl solicită pentru rezolvarea problemelor
Toți salariații sunt încurajați să împărtășească cunoștințe și experiențe acumulate, propriile opinii și idei în cadrul companiei
Lucrăm împreună cu partenerii și clienții noștri pentru a ne atinge obiectivele. Ne inspirăm și ne sprijinim reciproc pentru a garanta succesul

minte deschisă

Minte deschisă
Deschis la noutăţi, dezvoltare
continuă, inovare

Suntem dornici sa aflăm lucruri noi și învățăm repede
Ne recunoaștem greșelile și învățăm din experiențele noastre
Rămânem deschiși la schimbare și o adoptăm într-un mod care încurajează colaborarea și capacitatea de adaptare
Încurajăm angajații noștri să vorbească liber despre ideile lor și în cazul în care aceste idei se dovedesc a fi utile și folositoare pentru companie, îi încurajăm să le pună în aplicare
Încurajăm şi creăm mediu propice pentru creativitate si inovare în rândul angajaţilor şi colaboratorilor
Împreună, căutam noi metode de satisfacere a clienților noștri

pasiune

Pasiune
Punem entuziasm în tot
ceea ce facem

Ne place ceea ce facem și suntem dornici să ne ajutăm clienții și colegii să reușească
Suntem o sursă de inspirație pentru ceilalți
Ne depășim limitele
Inspirăm celor din jur sentimentul de pasiune și implicare

stil de viaţă sănptos

Stil de viaţă sănătos
Dietă, odihnă şi
sport regulat

Pretindem şi încurajăm un un stil de viaţă sănătos în rândul angajaţilor şi a colaboratorilor
Organizăm seminarii şi evenimente pentru o cunoaştere mai bună a modalităţilor de susţinere a stilului de viaţă sănătos
Punem la dispoziţie acces la sala de fitness si masaj, sau facilităm accesul la bazinul de înot

Istvan Hutton

“Ştim! Ai auzit de (prea) multe ori de companii care îsi tapetează pereţii cu sloganuri motivaţionale si cam atât. Echipa noastră este diferită. În peste 25 de ani de activitate am învăţat un lucru extrem de important: să facem ceea ce spunem. De aceea, valorile firmei se regăsesc şi în atitudinea echipei.”

 

Istvan Hutton
Director general şi Co-fondator
Metamob


Acestia suntem noi! O echipă de peste 80 de oameni

1000x200 logo metamob

Dacă vrei să faci parte din echipa Metamob

aplică acum

  • Out of Office

  • Ziua Porţilor deschise

  • Prezentare metamob

Contact

Adresa: Str. Aurel Vlaicu nr. 102-106, 440122, Jud. Satu Mare
Telefon: +40-261-711511
Email: metamob@metamob.ro

Bulgarian Chinese simplified Croatian Czech Finnish French Japanese Latvian Portuguese Russian Spanish Swedish Turkish Ukrainian English Romanian Hungarian German Polish